A.K. - Bacău

Prin sentinţa nr. 33 din 14.04.2004, Judecătoria bacău a dispus înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a asociaţiei Kinetoterapeuţilor Bacău – A.K.B., cu sediul în Bacău, str. Mărăşeşti nr. 157, Universitatea Bacău, corp A, sala 63A.

Actualmente se fac demersuri pentru modificarea statutului asociaţiei, prin care şi sediul iniţial va fi schimbat.
Fondatorii acestei asociaţii au fost un grup de studenţi din anul terminal al promoţiei 2000-2004, împreună cu cadre didactice din cadrul Secţiei Kinetoterapie a Universităţii Bacău.
În urma adunării Generale din data de 29.10.2005, Biroul de Conducere a fost schimbat şi a fost ales un nou birou, noul preşedinte al asociaţiei devenind domnul kinetoterapeut Viorel-Ionel Miron (absolvent al primei promoţii de kinetoterapeuţi de la Universitatea Bacău, 1996).
În luna mai 2009, am primit confirmarea că asociaţia noastră a fost primită oficial în Federaţia Română a Asociaţiilor de Kinetoterapie, până la această dată având statutul de observator.
De la înfiinţare şi până în prezent, misiunea asociaţiei noastre a fost şi este aceea de a promova profesia de kinetoterapeut pe teritoriul judeţului Bacău şi a judeţelor limitrofe acestuia (Neamţ, Vaslui, Vrancea, Covasna, Harghita), susţinând înfiinţarea de asociaţii profesionale şi în aceste judeţe.
Pentru informaţii complete, vă rugăm să consultaţi site-ul asociaţiei noastre, din momentul când acesta va deveni operaţional (noi sperăm cât mai curând).


Persoana de contact:

Viorel-Ionel Miron, email: viorelionelmiron@yahoo.com.